Arhitecții Naturii

DESCRIERE

„Arhitecții Naturii” este o potecă tematică creată pentru cei care vor să înțeleagă cum se naște un peisaj și cine îl modelează zi de zi. Infrastructura a fost realizată de Asociația de Ecoturism din România (AER) pentru Fundația Conservation Carpathia și Primăria Comunei Nucșoara, iar fiecare element a fost conceput de la zero. 

Realizarea potecii a implicat o primă fază de realizare a conceptului de interpretare, etapă în care s-au identificat traseul, subiectele, tehnicile de interpretare, instalațiile interactive și locurile de regrupare. Totodată, au fost realizate planșele de detaliu, devizul și s-a estimat bugetul de realizare.

Faza a doua a presupus implementarea conceptului și a inclus: curățarea potecii, construcția elementelor de infrastructură, realizarea designului și a graficii panourilor, instalarea lor în teren.

În spatele proiectului, ca de obicei, a stat o întreagă echipă: expert pe interpretare, grafician, designer, arhitect, traducător și, bineînțeles, alți oameni iscusiți care au pus în practică ideile noastre.

Poteca aduce în prim-plan trei arhitecți ai naturii: zimbrul, castorul și… omul. Toți trei modelează natura și modifică peisajul, deși fiecare are propriile tehnici. Stațiile interactive, totemurile și panourile transformă tot parcursul într-o experiență care trezește curiozitate și explică fără să complice.

„Arhitecții Naturii” este gândit pentru familii, pentru adolescenți și pentru adulți de toate vârstele. Este un traseu accesibil, de 3,7 kilometri, care se parcurge în 2-3 ore și care oferă oportunități de pauze în poieni și într-o zonă panoramică.

DETALII

Localizare: Nucșoara, jud. Argeș
Punct de pornire: str. Slatinei, Nucșoara, jud. Argeș
Tip traseu: circuit
Limbi: română, engleză
Lungime: 3,7 km
Durată estimată: 2-3 ore
Dificultate: ușor

Poteca este amenajată de Asociația de Ecoturism din România pentru Fundația Conservation Carpathia și Primăria Comunei Nucșoara.

GALERIE FOTO

HARTA

ALTE POTECI TEMATICE

Meniu