DESCRIERE
Centrul de Vizitare Casa Zimbrului, aflat în satul Voinești, comuna Lerești, județul Argeș, le oferă vizitatorilor ocazia să exploreze viața și istoria unuia dintre cele mai impunătoare animale ale Europei. După o absență de aproape două secole din Munții Făgăraș, zimbrul a fost reintrodus în zonă de către Fundația Conservation Carpathia.
AER a fost subcontractată de către Fundația Conservation Carpathia pentru realizarea expoziției permanente din centru, după ce anterior a dezvoltat și conceptul general de interpretare.
Expoziția a fost realizată între 30 ianuarie 2024 și 31 martie 2025, cu un buget total de 320.033 lei (fără TVA).
Informațiile sunt prezentate prin instalații interactive — mecanice și electronice — gândite să capteze atenția tuturor vârstelor. Vizitatorii pot descoperi:
- specii dispărute din arealul Munților Făgăraș;
- unde mai pot fi întâlniți zimbrii în România și în alte țări europene;
- un pupitru interactiv cu materiale video despre comportamentul zimbrilor;
- modul în care zimbrul contribuie la menținerea biodiversității;
- un joc interactiv pentru copii (și nu numai);
- un panou dedicat eforturilor de conservare ale Fundației Conservation Carpathia;
- informații despre evoluția conservării naturii la nivel internațional.
Fiind un spațiu mic, de doar 57 de metri pătrați, provocarea principală a echipei de experți a fost ca vizitatorii să descopere treptat lumea zimbrului. Din acest motiv, în centrul camerei se află o instalație artistică ce sugerează trunchiuri de arbori dintr-o pădure deasă. Această structură limitează accesul vizual direct la întregul conținut expozițional, astfel încât momentul culminant — întâlnirea cu un exemplar de zimbru în mărime naturală, ascuns în spatele instalației — să fie o surpriză memorabilă.
CONTACT
Telefon: +40 755 044 049
E-mail: info@carpathia.org
Website: www.carpathia.org











